Săptămâna trecută, o echipă a FAPPR s-a aflat în Franța, la invitația FNPSMS, organizația-umbrelă a amelioratorilor, industriei și fermierilor multiplicatori de sămânță de porumb și sorg din Hexagon, înființată în urmă cu 70 de ani și singura cu această structură la nivel mondial. Alături de colegii francezi, ne-am bucurat de schimbul substanțial de idei cu membrii echipelor din Bulgaria, Spania și Italia, cu care am făcut deplasarea într-unul dintre bazinele de producție seminceră cele mai importante, pe Valea Loarei.
Franța este cel mai mare producător de sămânță de porumb din UE, cu circa 85 mii ha de multiplicare anual, din suprafața totală de circa 178 mii ha, urmată de România (cu 32-33 mii ha/an) și de Ungaria (care asigură încă 28-29 mii ha). Producerea de sămânță se bucură de un cadru de reglementare favorabil la nivel național, inclusiv garantarea spațiilor de izolare pentru puritatea varietală, deoarece este o activitate cu valoare adăugată ridicată. Numeroase ferme de familie își asigură un venit stabil si, astfel, viabilitatea, din contractele de multiplicare de sămânță. FNPSMS, prin organizația interprofesională de pe filiera porumbului, acordă sprijin membrilor săi punându-le la dispoziție consultanță tehnică și economică.
Am înțeles mai bine cum lucrează agricultorii-multiplicatori de semințe din Franța și relația lor cu cooperativele, ne-am bucurat de ospitalitatea unor companii care se află în fruntea ameliorării genetice pe Continent și am participat la o deosebit de consistentă întâlnire de o zi cu partenerul tradițional al FAPPR, institutul de cercetare al fermierilor francezi, Arvalis. Acesta din urmă, structurat în 26 de stațiuni în care lucrează circa 450 de angajați și cu un buget de circa 60 milioane euro anual pentru cercetare& dezvoltare și transfer de cunoștințe, ne-a prezentat cu generozitate ultimele sale rezultate privind adaptarea culturilor la secetă. Am avut, astfel, un onest schimb de idei pe tema orizontului de așteptări și rolului pe care îl joacă diferiții actori din domeniul ameliorării plantelor și producerii “mirabilei semințe”, pentru a putea răspunde provocării din ce în ce mai complexe de a hrăni omenirea.